Poema banalei umbre

Poema banalei umbre

De Cristea Dragos Andrei

poema banalei umbre

Era odată o umbră,

Care trăia pe  Pământ,

Mică, pitică

Şi mergând pe pământ.

 

Într-o caldă zi,

Umbra se-ndrăgosti

De-un frumos soare,

Foarte galben şi mare.

 

-Soare cu rază călduroasă,

Care sus pe cer te afli,

În lumea mea aş vrea să vi,

Iar tu să-mi fi mireasă.

 

Dar nici un răspuns,

Doar căldură şi raze,

Aşa că umbra s-a dus,

Mai departe-n lume.

 

Într-o altă caldă zi,

Umbra se-ndrăgosti,

De-o Lună frumoasă,

Care strălucea răcoroasă.

 

-Lună mare şi frumoasă,

Care te afli pe cer,

Eu a mea lume îţi ofer,

Iar tu să-mi fi mireasă.

 

Dar nici un răspuns,

Doar răcoare şi tăcere,

Aşa că umbra s-a dus,

Mai departe-n lume.

 

Umbra merge în continuare,

Este mereu în mişcare,

Căutând şi căutând,

O iubire pe Pământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *